The ordinary opinion in the western  theory of the performance is that it finished its possibilities after 60-ies or 70-ies. Performance is not the sort of actual art any more. Was it actual?  The answer is - it never was popular - the origin of this field of art is opposite to the origin of POP art, for example. Also it is opposite to the establishment art. The performance could be actual at the time it was new and contradicted to the main stream in art. But was it new? I feel the wave of performance in the Eastern Europe nowadays and the similar trend which existed during millenniums, and still existing. Maybe its origin is in rituals (its clear in Asian type of performances). Then the source of the human performance is the same old as the human race. If the origin of performance - beyond consciousness then it can be the reflection of an other reality, including reality of conceptual thoughts, the world of Eidos (by Platon), mythical parallel realities, or maybe, in the ideal form performance is an other reality itself. May be we can rest or suffer in this other reality, which, may be, has more possibilities for development, than the ordinary mode of life. May be it is the reason  why the performance artist is linked to transfer performance in to his own life. In this case the present and the future of the performance is the same like in prehistorically times. It is always the reflection of the deepest bottom of subconsciousness, where are no duality, no limits between temporal and eternal, big and small, good or bad, calm and neurotical, safe and dangerous, performance and life. 

Džugas KATINAS, Vilnius

Teoria occidentală consideră că performance-ul şi-a epuizat posibilităţile la sfârşitul anilor 60 sau 70. Performance-ul nu mai este o formă artistică de actualitate. Dar a fost vreodată actuală? Răspunsul - care nu a fost niciodată popular - este că originea acestei ramuri artistice este în contrast cu arta POP, de exemplu. Este în contrast şi cu cea a establishment-ului. Performance-ul era actual atunci când era ceva nou şi contrazicea principala tendinţă artistică. Dar a fost oare ceva nou? Simt valul de performance din zilele noastre în Europa de Est şi tendinţa care a existat timp de mii de ani şi care încă mai există. Poate că originea îi provine de la ritualuri (ceea ce este unanim în cazul performance-ului de provenienţă asiatică). 
În acest caz originea spectacolului omenesc are aceeaşi vârstă ca rasa umană. Dacă originea performance-ului este de dincolo de conştiinţă, este posibil să fie o oglindire a unei alte realităţi, inclusiv a realităţilor conceptuale, a expresiilor, a realităţii lumii lui Eidos (de Platon), a realităţilor paralele mitice, sau, probabil, într-o formă ideală, performance-ul este o realitate în sine. Poate că ne putem odihni sau suferi în cadrul acestei realităţi, care are probabil mai multe alternative de dezvoltare decât modul de viaţă cotidian. Probabil acesta este motivul pentru care performerul se străduieşte ca să treacă performance-ul în propria viaţă. În acest caz, prezentul şi viitorul performance-ului este asemănător cu cel din timpurile preistorice. Este mereu oglinda celor mai profunde adâncuri ale subconştientului, acolo unde nu există duplicitate, nu este delimitat trecătorul de etern, marele de mic, bunul de rău, calmul cu agitat, asiguratul de periculos, performance-ul de viaţă.

A nyugati elméletben elfogadott nézet szerint a performansz kimerítette lehetőségeit a 60-as vagy a 70-es évek végére. A performansz már nem aktuális művészet-forma. Volt-e valaha aktuális? A válasz - soha nem volt népszerű - ennek a művészetágnak az eredete ellentétes a POP-art-éval, például. Ellentétes az estabilishment-ével is. A performansz aktuális lehetett akkor, amikor új volt, és ellentmondott a művészet fő áramlatának. De új volt-e? Érzem a performansz hullámot manapság Kelet-Európában és azt a hasonló áramlatot, amely évezredeken keresztül létezett, és amely még mindig létezik. Lehet, hogy eredete a rituálékban van (ami egyértelmű az ázsiai eredetű performanszok esetében). Akkor az emberi előadás forrása egyidős az emberi fajjal. Ha a performansz eredete a tudaton túli, akkor lehet egy másik valóság tükröződése, beleértve a konceptuális gondolatok valóságát, a fogalmaké, Eidos (Platon) világának valóságáé, mitikus párhuzamos valóságoké, vagy talán, ideális formában a performansz maga egy másik valóság. Talán megpihenhetünk vagy szenvedhetünk ebben a másik valóságban, amelynek talán több fejlődési lehetősége van, mint a közönséges életmódnak. Talán ez az oka, hogy a performansz művész arra törekszik, hogy a performanszt átvigye saját életébe. Ebben az esetben a performansz jelene és jövője ugyanolyan, mint a történelem előtti időkben. Mindig a tudatalatti mélységeinek a tükre, ahol nincs kettősség, nincs elhatárolva a múlandó és az örökkévaló, a nagy és a kicsi, a jó és a rossz, a nyugodt és az ideges, a biztonságos és a veszélyes, a performansz és az élet.