Maiestatea Sa, coborându-se de pe malul Peleşului în valea Oltului, a vizitat singur şi fără a fi anunţat Muzeul, după cum arată Augusta Sa semnătură, ce onorează registrul vizitatorilor din ziua de 2 Aug. 1920.

Îmbărbătaţi de Înalta apreciere a colecţiilor lor, conducătorii Muzeului au ştiut, de la început, să se adapteze vremilor noi. Sfaturile ce li s-au dat cu prilejul inspecţiunilor, au fost totdeauna urmate, iar subvenţiile acordate au fost bine întrebuinţate, punându-se colecţiile cât mai larg în serviciul vizitatorilor prin etichete trilingue.

Dintre toate muzeele provinciale din întinsul ţării româneşti, cel din Sf. Gheorghe este, fără îndoială, cel mai interesant şi cel mai plin de surprize:

Celor cari ştiu să desprindă limbagiul mut, dar atâta de elocvent al obiectelor făurite de mâna omenească, splendide vase, cu ale lor spirale divers zugrăvite, le vorbesc de vremuri îndepărtate, în care preocuparea de frumos pare să fi învins meschinele patimi ce ne despart azi.

Iată de ce am fost şi rămân “cel mai sincer şi bun prieten” al acestui Muzeu, cum vor să-mi zică conducătorii lui.

Colegilor din Secuime trimit aceste urări cu cuget curat, dar cu inima însângerată de pe ruinele Muzeului din Bucureşti, pe care românimea postbelică nu l-a desăvârşit încă.

(Tzigara-Samuraş, inspector general al Muzeelor, frate vitreg al Regelui, 1929)

(A román ország minden vidéki múzeuma közül a sepsiszentgyörgyi vitán felül a legérdekesebb és a legtöbb meglepetést kínáló... A székelyföldi kollégáknak tiszta szándékkal küldöm ezeket a jókívánságokat, vérző szívvel a Bukaresti Múzeum mellől, melyet a háború utáni románság még nem valósított meg. Tzigara-Samurcaş, a múzeumok főfelügyelője, a király féltestvére, 1929)